Copiii minori care locuiesc într-o altă familie (familie de plasament sau la rude) pot beneficia de prestații pentru asigurarea subzistenței în conformitate cu SGB XII, în cazul în care veniturile și averea copilului sau ale familiei de plasament nu sunt suficiente pentru a asigura subzistența necesară copilului aflat în plasament.

Cuantumul prestațiilor prevăzute de SGB XII se stabilește, printre altele, în funcție de nevoile individuale ale copilului aflat în plasament. Aceste nevoi corespund, în principiu, costurilor reale ale cazării copilului aflat în plasament, în măsura în care acestea sunt rezonabile. Printre acestea se numără, printre altele, costurile pentru

- alimentație,

- îmbrăcăminte,

- îngrijirea corporală și medicală,

- cazare,

- încălzire,

- Energie pentru uz casnic (electricitate),

- rechizite școlare,

- bani de buzunar, precum și

- activități de agrement.

Deoarece este foarte dificil să se stabilească individual nevoile fiecărui copil aflat în plasament, multe servicii sociale se bazează pe sumele forfetare prevăzute de asistența pentru tineret. Aceste sume pot varia, printre altele, de la un land la altul.

În cazuri excepționale, nevoile pot fi calculate și pe baza regulilor „normale” ale ajutorului pentru subzistență (nevoia forfetară standard de referință, eventualele nevoi suplimentare, costurile efective pentru cazare și încălzire, precum și rechizitele școlare).

Dreptul la prestații poate fi revendicat și de către părintele de plasament.

În principiu, se presupune că familia de plasament asigură întreținerea copilului plasat, în măsura în care acest lucru poate fi așteptat având în vedere veniturile și averea persoanelor care asigură îngrijirea (așa-numita „comunitate de gospodărie”). Prin urmare, trebuie luate în considerare, în principiu, veniturile și averea întregii gospodării. Printre acestea se numără, de exemplu:

• veniturile din muncă,
• pensii alimentare și
• veniturile din pensii.

Alocația pentru copii plătită pentru minori, precum și eventualele plăți de întreținere revin copilului pentru a-i acoperi nevoile.

Anumite bunuri sunt considerate patrimoniu protejat care nu se ia în considerare, de exemplu:

• sume mici în numerar (avere lichidă: 10 000 EUR pentru fiecare adult, 500 EUR pentru fiecare copil) sau
• un teren cu locuință de dimensiuni rezonabile.

Acestea nu sunt luate în calcul la stabilirea prestațiilor.

În plus, există scutiri pentru anumite venituri. Nu este necesar ca toate veniturile și averea disponibilă să fie epuizate înainte de a primi ajutor social.

De regulă, prestațiile pentru perioadele anterioare nu se acordă.